Prajitura cu gem de gutui

Prajitura cu gem de gutui

luni, 7 decembrie 2015

Chec cu dolvleac si o surpriza de ciocolata


     Pe principiul "combinata maine-i gata" si cu multa rabdare si incapatanare, am reusit intr-un final sa fac un chec senzational de frumos si gustos. Era mai, mai sa renunt la ideea de chec cu surpriza in interior, desi conceptul ma bantuie de foarte mult timp (ce-i drept, nu sunt o mare cofetareasa si nici maestru patiser, si din cele 3 dati cand nu mi-a iesit ceva a fost din cauza unui  nimic de care nu am tinut seama mai degraba, decat ca nu am stapanit vre-o tehnica anume). Combinatia dovleac cu scortisoara si ciocolata nu m-a atras niciodata dar nevoia ne invata gusturi noi.
     Totul a pornit de la mama, care avea un dovleac prin balcon si am rugat-o sa mi-l "împrumute" in ideea in care as face o placinta, dar cum familia mea nu se da in vant dupa placinta ci dupa chec am mers pe mana publicului si... chec cu dovleac sa fie (steluta e doar surpriza, cum ar veni... "fantezia bucatarului")


     Checul de ciocolata de la interior este cat se poate de simplu si destul de uscat. Am folosit ciocolata 75% cacao plus ciocolata cu lapte pentru ca la noi in casa ciocolata amariue nu prea are trecere. Pentru checul cu dovleac am cautat mult o reteta speciala mai putin uscata si am experimentat cateva pana sa ajung la aceasta varianta. Intr-un final combinatia chec uscat de ciocolata si chec moale de dovleac a ramas varianta castigatoare.
     Un alt aspect pe care nu l-am luat in calcul atunci cand m-am incumetat sa incerc aceasta combinatie este forma checului de ciocolata. Initial am vrut sa fie inimioara, dar in timpul cresterii, inimioara s-a rasucit o data cu cresterea aluatului, rezultatul fiind.... sa zicem, nedorit (doar ca aspect, pentru ca la gust nu am primit plangeri), asa ca in varianta finala am optat pentru o stea clasica.

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Fursecuri cu ciocolata (Chocolate Crinkles)

     Imi doresc de foarte mult timp sa imi iasa aceste fursecuri cu ciocolata si din a treia incercare am reusit: crusta alba de zahar, ciocolata moale si intensa la mijloc... arata ca bulgarasii de pamant acoperiti de prima ninsoare. Ca sa fiu sincera pana la capat, la prima incercare nu am lasat peste noapte aluatul la frigider (m-am grabit dupa 1-2 ore sa il modelez si sa il bag la cuptor) iar bulgarasii nu au crescut cum trebuia... din pacate nu am facut poze, dar aratau ca niste clatite americane cu ciocolata. La a doua incercare nu am reglat cum trebuie temperatura cuptorului si nici nu am folosit ciocolata de calitate si evident ca rezultatul nu a fost cel dorit (cred ca am mai zis-o si o mai zic: din experienta mea, ciocolata de menaj nu e ciocolata adevarata, iar eu de mult timp o evit pentru ca asa mi-am stricat multe retete).
     Revenind la experimentul reusit:



sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Tort de morcovi

     Revin dupa o pauza un pic cam lunga cu un desert pe care l-am repetat de cateva ori inainte sa il prezint aici, ca sa fiu sincera am avut mari dubii ca imi va iesi ceva delicios pentru ca nu sunt fan morcovi si nici nu am mai facut pana acum glazura cu crema de branza. Prima incercare nu a fost  prea reusita din cauza cremei care s-a taiat in mod dramatic atunci cand am combinat unt cu crema de branza si zahar pudra (totusi se pare ca acest tip de branza de la noi de pe piata are prea mult zer pentru a fi combinata cu unt asa ca am renuntat la unt si am incercat cu frisca). Dupa 3 incercari am reusit sa fac o prajitura extrem de gustoasa, pufoasa si cu o glazura care o pune in valoare la maxim. Pentru aceasta reteta m-am inspirat de aici si daca vreti sa o incercati si voi, v-am detaliat-o mai jos cu poze pas cu pas.





luni, 26 ianuarie 2015

Croquembouche... pentru 3 ani de Dulcinele. La multi ani!

     Un desert spectaculos pentru o aniversare speciala: 3 ani de Dulcinele, 3 ani in care m-am luptat cu mine, sa nu ma las batuta, sa imi gasesc timp sa experinentez, sa ma perfectionez si sa imi urmez pasiunea, sa incerc iar si iar, desi in multe din ocazii am dat gres.
     Si pentru ca am vrut ceva care sa imi defineasca stilul blogului, adica simplu, sanatos (dar nu dietetic) si de efect am ales ceva frantuzesc: Croquembouche... Acest desert este practic un turnulet de gogosi de profiterol umplute cu crema de vanilie si lipite cu caramel (firisoarele din jur sunt tot caramel, o sa va arat mai jos cum se fac), din cate am inteles se foloseste pe post de tortul miresei in Franta.
      Daca va uitati mai atent in imaginea de mai jos, veti vedea ca turnuletul meu are doua culori, asta pentru ca sunt la prima incercare de acest fel si NU sunt un cofetar profesionist (as putea sa fac un blat si sa va zic ca asa mi l-am dorit, dar de fapt nu am facut destul caramel, prima data l-am rumenit cam mult, iar la a doua transa a iesit mai blond). Ei, detalii, detalii... Cu ceva pot fi total sincera: a fost delicios, arata minunat si sper sa ma credeti pe cuvant cand va spun ca nu e foarte complicat de realizat.



sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Negresa cu mere (fara gluten)

     Sunt din ce in ce mai interesata de deserturile pentru diete speciale (in nici un caz cele de slabit), ma refer aici la dietele pentru persoane intolerante la gluten sau lactoza. Azi am ales sa fac o reteta de la Roxana, este o negresa fara gluten (nu contine faina de nici un fel) este foarte ciocolatoasa, moale si puternic aromata (pe langa ciocolata, am pus mere si migdale macinate). Sper sa va placa:


miercuri, 21 ianuarie 2015

Rulada cu decor matcha si dulceata de capsuni

     Am cumparat acum ceva vreme matcha pulbere pentru gatit (pentru cine nu stie matcha este de fapt ceai verde macinat foarte fin). Am vrut de multe ori sa il pun in deserturi dar pentru ca are o aroma foarte intensa si specifica, nu am stiut daca e sau nu pe gustul meu . De data asta mi-am luat inima in dinti si am decis sa il folosesc ca decor pentru o rulada simpla. Tiparul floral l-am luat de pe internet si l-am printat pe o colala A4 apoi, cu pasta verde am copiat modelul pe hartia de copt; cu hartia de copt am avut o mica problema pentru ca nu am putut sa o ung cu ulei in prelabil pentru ca era dificil de folosit pasta pe coala unsa, dar am invelit rulada cu tot cu hartie de copt intr-un prosop umed si in cateva minute, hartia s-a dezlipit cu usurinta. Inca ceva, daca nu sunteti fan matcha puteti folosi cacao, efectul e acelasi.
     A iesit ceva foarte elegant si la fel de delicios, sper sa va placa si voua (garantat e un desert foarte simplu):



marți, 20 ianuarie 2015

Whoopie pies cu caramel si nougatine

     De data asta am facut-o lata... asa, ca de inceput de an, am debutat in forta cu un remake: nu sunt la prima incercare de whoopie pies, data trecuta a iesit un produs acceptabil, dar de data asta m-am intrecut pe mine (scuzati lipsa de modestie, dar sunt mare fan al acestui desert si veti vedea mai jos de ce). Fursecul este foarte fraged, se topeste in gura si are un gust intens de ciocolata (desi nu are ciocolata in compozitie, ci foarte multa cacao). Crema este pe baza de unt si caramel, plus o amprenta personala: nougatine, iarasi una din preferatele mele.
     Asa arata noile mele "bijuterii":


duminică, 28 decembrie 2014

Biscuiti cu branza cheddar

     Din categoria "saratele", "crantzanele" si alte "rontzaieli" am facut un mic experiment cu branza cheddar, care nu imi era foarte familiara, dar dupa aceasta experienta mi-am trecut-o pe lista de bunatati de incercat si cu alte ocazii si in alte retete. Branza cheddar e un sortiment de branza originar din Marea Britanie (de fapt Cheddar e numele unui sat din regiunea Somerset) cu un gust puternic, usor acid si de culoare galben intens (ca pret, nu e foarte scumpa daca o gasiti in supermarket in varianta marca proprie). Eu am modificat reteta originala si am combinat branza cheddar cu cascaval romanesc pentru a reduce din intensitatea gustului.
     Reteta originala necesita praf de usturoi si praf de ceapa, ceea ce eu nu am avut la momentul respectiv asa ca am pus usturoi si ceapa (in cantitati mici), ambele trebuiau rase fin asa ca le-am dat prin razatoarea mica. Gustul a fost discret, asa ca daca ati dori arome ceva mai intense puteti mari cantitatile.
     Biscuitii rezultati arata asa:



luni, 22 decembrie 2014

Omuleti din turta dulce

     Turta dulce sau cum e cunoscuta international "gingerbread" e un desert nelipsit de sarbatori (de fapt in Romania e populara in orice sezon) iar eu sunt fan ca de obicei. Am incercat de data asta o reteta americana cu mult ghimbir macinat si miere, desi nu sunt foarte incantata de ideea de miere gatita la temperaturi mari, din cate stiu sunt multe controverse pe ideea ca mierea ar deveni toxica atunci cand e gatita la temperaturi mari (in polemica asta nu vreau sa ma bag, asa era reteta si am urmarit-o).
     Am decorat turta dulce cu ciocolata alba topita, si nu cu crema de albus de ou asa cum scrie la reteta traditionala, iata ce a iesit:



Cozonac cu nuca si cacao

     Am tot evitat sa fac cozonaci pentru ca am in familie gospodine care fac treaba asta mai bine ca mine, dar anul asta am zis ca trebuie sa imi iau inima in dinti si nu trebuie sa ma las impresionata de stereotipuri: cozonacii sunt migalosi, pretentiosi, le trebuie caldura multa, trebuie framantati cel putin 30 de minute, etc, etc, etc.
     Iata ce zice la carte (o carte de bucate veche de 40 de ani):
  • Cozonacii trebuie pregatiti intr-o bucatarie calda, fara curenti de aer;
  • Cozonacii preparati cu multe oua, zahar, unt, cresc mai greu;
  • La framantat, aluatul nu trebuie sa se rupa in maini, ci se va impaturi;
  • Un aluat de cozonac bun va fi nici prea moale nici prea tare;
  • Cozonacii nu trebuie lasati sa creasca prea mult in forme, inainte de a-i introduce in cuptor;
  • La inceputul coacerii, cuptorul trebuie sa fie mai domol (cam 15 minute), iar in rest potrivit de tare. Cozonacii nu se tin in cuptor mai mult de 45 de minute;
  • Cozonacii copti nu se aseaza unul langa altul ca sa nu se incruzeasca, etc
      Eu am incercat cea mai simpla metoda, pe care am fasit-o la Lena si pe care am adaptat-o in stilul meu. Iata si produsul finit: